„După 2014 am observat că a existat un moment – și cred că acesta s-a consumat cu începere de anul trecut și anul acesta – în care serviciile s-au retras, cel puțin acestea au fost luările de poziții publice, din câmpul tactic, dar au rămas ceilalți doi actori: președintele și procuratura, care doresc să perpetueze acest sistem bazat pe funcția represivă a statului, caracteristică perioadei comuniste. Iohannis este comunist în fibra lui cea mai puternică. El nu înțelege că esența statului democratic este bazată pe respectul pentru drepturile și libertățile fundamentale. Nu mai vorbesc despre desconsiderarea prezumției de nevinovăție și de celelalte lucruri. Adică în momentul în care o țară întreagă vede că justiția funcționează defectuos, că sunt grave abuzuri, tu, ca președinte, să patronezi lucrul ăsta, înseamnă că ai un interes direct și interesul lui este acela de a-și perpetua poziția eventual și în viitor, bazându-se pe aceleași instrumente care l-au ajutat să ajungă la putere”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Întrebat dacă rezultatul alegerilor din 2014, câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis nu ar fi fost posibilă fără acest ajutor, șeful Senatului a răspuns: „sunt convins”.
Întrebat la cine se referă exact, la SRI, la DNA, Tăriceanu a precizat că „sunt multe zone de putere ocultă, pe unele le-am văzut mai mult sau mai puțin ieșind la suprafață, eliminarea adversarilor politici, că și aceasta face parte tot din același joc”
Ce spune președintele Senatului despre interceptările în dosare, despre criticile formulate de Departamentul de stat și ambasadorii UE la legile justiției, despre transpunerea Directivei Parlamentului European privind prezumția de nevinovăție, aflați în interviul pe care Gândul și Mediafax îl vor difuza, sâmbătă, la ora 15.00.